Olarul

Mă plec smerit în faţa Slavei Tale
Şi,cu evlavie,adânc mă-nchin,
Abandonându-mă cu totul,moale,
În mâna Ta,Olarule divin.

Striveşte-n mine,Doamne,răzvrătirea
Şi tot ce nu se lasă modelat,
Din lutul bun îndepărtează firea,
Căci vreau,Părinte,să fiu vas curat.

Doar Tu poţi să îmi dai forma dorită
Şi vreau să-Ţi semăn,Doamne,tot mai mult,
Fiinţa mi-e cu totul copleşită,
Voinţa-mi Ţi-e supusă:tac şi-ascult.

Eu ştiu că lutul modelat de Tine
Devine trainic doar trecut prin foc;
De vezi că mai există teamă-n mine,
Alung-o Tu şi dă-mi credinţă-n loc.

Să cred că şi în foc îmi eşti alături,
Focul lucrând la trăinicia mea,
Iar Tu urmând cenuşa să o mături,
În mine rămânând lucrarea Ta.

Abia când trăinicia-i dobândită
Voi fi împodobit,frumos ornat,
Lucrarea fiind astfel isprăvită
Şi vasul gata de-ntrebuinţat.

Mă plec smerit în faţa Ta,Părinte,
Ca rod al modelării mă închin,
Sunt acum trainic,am podoabe sfinte,
Dar mai doresc ceva:să fiu vas plin.

Amin

Simion Felix Marţian